©All the images/informations are exclusive and reserved property of Themistius George Tilita and are protected under national and international Intellectual and/or Industrial Property laws in force. Any not authorised use is forbidden and shall be prosecuted according to the laws in force.
luni, 1 iulie 2013
PREOT PROFESOR TILITA AL. GHEORGHE
Părintele profesor Tiliţă Al. Gheorghe (n. 29 ianuarie
1960, Jud. Neamţ ; d. 13 decembrie 1998,
Mun. Bucureşti ) a fost un preot ortodox român , slujitor în Eparhia
Sloboziei şi Călăraşilor, în satul Coslogeni, comuna Dichiseni , între anii
1984 -1998.
Părintele
profesor Tiliţă Al.Gheorghe s-a născut într-o familie simplă, fiind mezinul din
cei trei copii ai acesteia.
Tatăl, Tiliţă Alexandru, om cumpătat şi blând, era un
sergent tânăr în Corpul Vânătorilor de Munte unde, în urma unui accident de
instrucţie, şi-a fracturat multiplu ambele picioare( Fiind lăsat la vatră este
nevoit să îşi întreţină familia îndeplinind mai multe meserii de-alungul
vieţii, precum sudor, instalator în cadrul Direcţiei Generale a Rezervelor de
Stat, pantofar. Era un desenator nativ, inventator, un abil şahist şi un pescar pasionat.)
A urmat
cursurile şcolii primare din comuna natală, făcând apoi doi ani de studiu la
Seminarul Mânăstirii Neamţ şi terminându-şi studiile seminariale în cadrul
Institutului Teologic Bucureşti. Finalizează cursurile universitare ale
Facultăţii de Teologie din Bucureşti, sub îndrumarea acad.prof.univ.dr. Emilian
Popescu. Este învestit cu harul preoţiei de către ÎPS Nifon Mihăiţă, fiind
primul preot hirotonit de acesta de la numirea Sa ca Arhiereu.
Este numit
preot al Bisericii Sf.Ierarh Nicolae din Coslogeni, comuna Dichiseni, Jud.
Călăraşi unde se va distinge prin pioasă slujire, râvnă şi trăire
duhovnicească. Bun predicator şi duhovnic, este foarte apropiat şi apreciat de
credincioşi. Neobosit în activitatea socială, ziditor de suflete, Părintele îşi
ajută credincioşii la orice oră din zi şi din noapte, punând mereu Lucrarea Faptelor
Bisericii pe primul loc, chiar în timpul prigonirii comuniste, atrăgându-şi nu
de multe ori mânia Conducerii acelor vremuri pentru învăţămintele creştine pure
pe care le propovăduia fără frică. Se purcede la găsirea unei case parohiale, Parohia
neavând una, Părintele locuind cu familia,la începutul drumului pastoral,
într-o cămăruţa închiriată de la nişte bătrâni. Din fonduri personale şi puţinele
donaţii, se reuşeşte cumpărarea unei case parohiale în anul 1986, cu suma de
77.000 de lei. Se consolidează locaşul Bisericii , găsit într-o situaţie
deplorabilă şi slăbit de cutremurul din 1977, se construieşte turnul clopotniţei,
se pun icoane pe placaj de lemn pe pereţii Bisericii (motivul punerii de icoane
şi nu al unei picturi este relativ simplu, deşi au fost speculaţii negative: făcând
un studiu în acea vreme şi găsindu-se că Biserica este făcută din paiantă şi
lipită cu lut,o eventuală adăugire a unei tencuieli, care să permită fresca, ar
fi slăbit constituţia bisericii, astfel că s-a hotărât, de către Părintele şi
Consiliul Parohial, aducerea de picturi executate de Parintele Ionescu? ); grădina
bisericii şi cea a casei parohiale suferă modificări peisagistice, plantându-se
arbori, arbuşti şi flori. Dintr-un nuc bătrân, prilej de ceartă între vecini,
Părintele a dispus sculptarea unei troiţe, care se află şi astăzi în curtea
Bisericii. Schimbări materiale se produc şi la locaşul Paraclisului Sfintei
Cruci, unde se consolidează mica clădire, se pun icoane, se plantează pomi, mai
târziu construindu-se o parcare şi o fântână( devenită magazin bisericesc). Părintele dorea o
eventuală strămutare a satului Coslogeni (a locuitorilor satului Libertatea
care au fost strămutaţi la Coslogeni si în alte sate din Bărăgan) pe locul
fostei vetre a satului ( satul Libertatea) unde se mai afla doar vechea
Biserică, părăsită, lăsată în paragină şi pângărită de comunişti. Biserica
Libertatea avea o frumoasă pictură, din păcate scrijelită cu insulte variate şi
afumată de focurile celor care mai poposeau pe acolo. Părintele a pus uşi şi a
îngrădit acest locaş, cu toate acestea strămutarea satului nu s-a mai produs şi
Părintele nu a mai apucat să vadă biserica refăcută, aşa cum îşi dorea.
Părintele
face cateheză cu tinerii, de care era foarte apropiat, încercând aducerea
acestora pe calea mântuirii, reuşind să producă schimbări drastice în existenţa
spirituală a unora dintre aceştia, deveniţi mai târziu preoţi si Arhierei vrednici
ai Sfintei noastre Biserici. Părintele a sprijinit material mai multe familii
nevoiaşe şi a menţinut în şcoli şi facultăţi tineri fără posibilităţi, unii
dintre aceştia învăţând în casa parohială alături de copiii Părintelui. La
catedrala Sfântul Nicolae organiza în fiecare vineri un curs de Noul Testament
şi de limbi străine (engleză, franceză).
Activitatea intensă pastorală aducea
roade mai ales atunci existau cazuri de femei ce doreau avortul, nu de multe ori
Părintele, prin rugăciunile sale, schimbând vrerea ucigaşă ce încolţise în
inimile acestora, devenind fericite mame şi nefăcându-se părtaşe de acest păcat
atât de răspândit în vremurile noastre.
Activitatea misionară neobosită a făcut
ca în urma inundaţiilor din 1991 în Regiunea Moldovei, Părintele să strângă
fonduri în bani şi produse alimentare ( de la domnul inginer Poenaru Ştefan şi
alţi dreptcredincioşi ai parohiei) şi să le ducă (cu un tir cu parbrizul spart)
până la Podoleni, Judeţul Neamţ. Rugăciunile şi predicile profunde au rămas în
amintirea colectivă a celor care au asistat la slujbele ţinute de către Părintele,
atât la Sfânta Biserică Sf.Ierarh Nicolae şi la Sfânta Cruce , cât şi în alte
ocazii şi locaţii de Dumnezeu rânduite. Rugăciunile ţinute la Sfânta Cruce (
mai ales de Izvorul Tămăduirii) adunau credincioşi din toată ţara şi de peste
hotare care căutau alinare şi izbăvire din boli de tot felul, iar, deşi la
Sfânta Cruce bisericuţa era neîncăpătoare şi lumea se aduna în jurul acesteia, nu
puteai găsi un loc mai bun pentru a simţi mâna taumaturgică a lui Dumnezeu, căci
aşa cum spunea Părintele: „fiecare lucru are un centru de greutate în această
lume, aşa şi rugăciunea şi-a găsit un centru de greutate în această încăpere
mică”.
În anul 1997 este numit Director al Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti
Călăraşi iar în anul 1998 devine inspector de religie în cadrul Inspectoratului
Şcolar Judeţean Călăraşi, activând în această perioadă şi ca profesor de Noul
şi Vechiul Testament la Grupul Şcolar „Ştefan Bănulescu”, fostul Liceu
Pedagogic. Tot în anul 1998 este propus în vederea obţinerii unei burse de
studiu în Grecia, unde şi pleacă de altfel, revenind în ţară după doar câteva
luni, din cauza problemelor de sănătate care îi vor curma prematur viaţa. Au
rămas în urmă doi copii şi o soţie care s-au sacrificat cu Părintele pentru
bunăstarea materială şi spirituală a bisericii unde erau slujitori.
Notă: Deşi timpul trece , Părintele încă dăinuie în
inimile unora dintre noi. Mai puţini in fiecare an, căci timpul estompează
sentimente şi trăiri şi anamneze, dar totuşi încă persistă chipul blând, de
Icoană, care deseori doar din privirea albastră ne glăsuia credinţă. Încă
persistă faptele iar vocea Părintelui
reverberează din biserică ,afară, peste mormântul lui, unde încă se adună flori
şi cineva îşi mai spune păsurile, ca într-o eternă spovedanie a trecutului...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)